Biciclist de 61 de ani din Borlești, deces pe strada Bistriței

Un bărbat de 61 de ani din Borlești a murit miercuri, 27 august, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe strada Bistriței, pe direcția Piatra-Neamț–Tazlău.
Evenimentul s-a produs în jurul orei 12:00. Din verificările preliminare, potrivit IPJ Neamț, biciclistul ar fi pierdut echilibrul și ar fi căzut de pe partea carosabilă. Bărbatul a decedat la locul incidentului.
Urmează autopsia pentru stabilirea cauzei exacte a decesului. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.














