De la Adunarea Generală CNE la evenimentul Marea Mișcare, între 29–31 august 2025
Sursa poza si informatii: ziarpiatraneamt.ro
Consiliul Județean al Elevilor Neamț (CJE Neamț) a fost activ în ultimele zile, participând la evenimente naționale și locale menite să sprijine educația și implicarea tinerilor.
Între 18 și 21 august 2025, municipiul Satu Mare a găzduit cea de-a 46-a Adunare Generală a Consiliului Național al Elevilor (CNE). La acest eveniment au participat delegați din toate județele țării, care au discutat despre soluții pentru problemele actuale din învățământ, precum bursele elevilor. De asemenea, au avut loc alegeri pentru funcțiile vacante din cadrul CNE și al Comisiei Naționale de Etică.
CJE Neamț a fost reprezentat de Crihan David (secretar executiv), Popa Ioana-Sofia (vicepreședinte) și Buzdea Anastasia (vicepreședinte). Aceștia au participat activ la dezbateri și sesiuni decizionale, contribuind la discuțiile privind viitorul educației din România. În calitate de secretar executiv, Crihan David a exercitat dreptul de vot în cadrul sesiunilor decizionale.
Delegații au apreciat organizarea evenimentului și atmosfera colaborativă, exprimându-și dorința de a continua implicarea în activitățile naționale și de a participa la viitoarele Adunări generale. CJE Neamț mulțumește Consiliului Județean al Elevilor Satu Mare pentru ospitalitate și speră ca astfel de evenimente să fie organizate și în județul nostru.
După acest eveniment, CJE Neamț se pregătește pentru participarea la "Marea Mișcare", un festival dedicat sportului, culturii și educației, care va avea loc la Baza Hipică "Colonel Virgil Bărbuceanu" din Piatra Neamț, între 29 și 31 august 2025. În cadrul acestui festival, CJE Neamț va organiza atelierul "Lideri în acțiune", unde participanții vor avea ocazia să învețe despre structura și activitatea Consiliului, să participe la activități legate de educația din România și să se implice în diverse provocări.
Președintele CJE Neamț, Fabiana-Alecsia Cozma, și secretarul executiv, David Crihan, invită toți tinerii din Piatra Neamț și din județ să participe la acest eveniment și să se implice activ în viața comunității.
Pentru mai multe informații despre programul și activitățile festivalului "Marea Mișcare", puteți vizita site-ul oficial al evenimentului.