Reducerea presiunii apei și posibila sistare temporară în perioada 26-27 august 2025. Află mai multe detalii!
Sursa poza si informatii: ziarpiatraneamt.ro
Compania Județeană APA SERV S.A. a anunțat că, din cauza dificultăților de acumulare a apei în rezervoare, furnizarea apei potabile în comuna Țibucani va fi afectată în perioada 26 august 2025, ora 09:00 – 27 august 2025, ora 08:00. În acest interval, este posibil ca apa să fie furnizată cu presiune redusă sau chiar să fie sistată temporar.
Pentru a obține informații suplimentare, locuitorii din Țibucani pot contacta Dispeceratul APA SERV, care funcționează nonstop, la numărul de telefon 0233/233340 sau pot vizita site-ul oficial al companiei la www.apaserv.eu.
Reprezentanții APA SERV își cer scuze pentru eventualele neplăceri cauzate și mulțumesc pentru înțelegere.