Mugurel Burdulea, coordonator AUR Neamț și consilier local în comuna Alexandru cel Bun, a anunțat recent inițierea unui proiect de hotărâre în Consiliul Local, destinat sprijinirii familiilor tinere prin acordarea unor stimulente financiare pentru fiecare nou-născut.

În cadrul emisiunii "Scena Politică", Burdulea a explicat că, după depunerea inițiativei, aceasta va intra în consultare publică și va fi supusă analizei și negocierilor în Consiliul Local. "Va rămâne în consultație publică pe site-ul primăriei o perioadă de timp și vor începe discuții și negocieri, probabil, și pe marginea acestui proiect. Îmi doresc ca el să fie implementat", a adăugat Burdulea.

Obiectivul principal al acestui proiect este sprijinirea comunității, indiferent de apartenența politică a celor care se vor alătura demersului. "Dacă vom reuși să îl implementăm, vor fi câștigați copiii și locuitorii comunei Alexandru cel Bun", a precizat coordonatorul AUR Neamț.

Prin această inițiativă, Mugurel Burdulea transmite un semnal de susținere pentru familiile tinere din comună și speră ca proiectul să devină un exemplu de bune practici pentru administrațiile locale din județ și din întreaga țară. "Poate că de această dată se va ține cont de beneficiul adus comunității și mai puțin din partea cărui partid vine inițiativa", a adăugat Burdulea.

În cadrul proiectului, părinții vor beneficia de un sprijin financiar direct, diferențiat astfel:

  • 1.000 lei pentru primul copil;
  • 1.200 lei pentru al doilea copil;
  • 1.500 lei pentru al treilea și următorii copii.

"Este important pentru că realitatea ne arată o scădere continuă a natalității, atât la nivel național, cât și local. Familiile tinere au nevoie de sprijin real, iar comunitatea are nevoie de copii, de viitor, de speranță. Este responsabilitatea noastră, a administrației locale, să oferim soluții concrete și măsuri care să încurajeze familiile să rămână și să crească aici, în comuna Alexandru cel Bun", a subliniat Burdulea.

Acest proiect nu este doar un ajutor financiar punctual – este o investiție în viitorul comunei noastre. Vrem ca fiecare copil să fie primit cu bucurie și sprijin, iar fiecare familie să simtă că nu este singură în momentul cel mai important al vieții: nașterea unui copil", a declarat Burdulea Vasilică-Mugurel, consilier local în Alexandru cel Bun.

Dragi cetățeni, vă asigur că voi continua să promovez inițiative care sprijină familia, copiii și dezvoltarea armonioasă a comunității noastre. Împreună putem face din comuna Alexandru cel Bun un loc unde oamenii aleg să trăiască, să își crească copiii și să construiască un viitor demn.


Ioana Păduraru

Ioana Păduraru este o jurnalistă din Piatra Neamț care surprinde cu sensibilitate și rigurozitate pulsul orașului de sub poalele Pietricicăi. Cu o experiență solidă în presa locală și o pasiune sinceră pentru comunitate, Ioana abordează subiecte diverse – de la știri de actualitate și evenimente culturale, până la interviuri cu oameni care dau viață orașului. Scrie clar, onest și cu o voce apropiată de cititor, oferind zilnic informații relevante pentru toți cei care vor să fie conectați la ce se întâmplă în Piatra Neamț.

Știri Generale

Știri Generale
Care este situația în Republica Moldova înainte de alegeri. Interviu cu Anca Dragu, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei
Ce este „fenomenul Fidelis” și cum poți profita de el ca să primești mai mulți bani decât de la bancă. Profit semnificativ
Ce fabrici-gigant se află acum în construcție în România
Deputat de Neamț propune lege pentru interzicerea avortului în România, generând reacții aprinse și dezbateri în spațiul public!
DNSC avertizează asupra unei tentative de fraudă referitoare la drepturile de proprietate asupra unei pagini gestionate
găsirea bărbatului de 43 de ani dispărut – Pozele pot ajuta!
Intervenția Pompierilor pe Bulevardul 9 Mai (FOTO)
locuri de muncă vacante în Neamț, disponibile începând din 20 septembrie! Află detalii complete!
ONU îi va permite președintelui palestinian Abbas să intervină prin videoconferință, după ce administrația Trump a refuzat să-i acorde viza de intrare în SUA
Polițiștii din Păstrăveni descoperă un tânăr de 23 de ani conducând moped neînmatriculat fără permis de conducere
Premiera Pre pe leak în regia lui Mihai Gruia Sandu ajunge la Piatra-Neamț!